5

Aveau camere mari, în case spaţioase, cu ferestre largi, deschise spre lumină. Atâta lumină că te dureau ochii…atâta soare că le-ar fi provocat arsuri dacă Aislin n-ar fi avut grijă să îşi cumpere o cutie de cremă protectoare.
Iarbă şi frunze verzi, arome plutind în aer, flori în ronduri pe marginea străzilor... Oameni mergând fără grijă, în strălucirea caldă a după-amiezii.
Dintre toate lumile pe care le văzuse, aceasta era cea mai veselă, plină de viaţă, atât de puţin atinsă încă de plaga mortală ce urma să o spulbere în cele partu vânturi..atât de aproape de dezastrul ce se pregătea în umbră.
O durea sufletul pentru frumuseţea ce avea să se piardă, pentru sufletele ce aveau să moară. Oare câte dintre cele 6 miliarde de suflete aveau să scape ? Câteva mii poate, vânaţi, ascunzându-se prin caverne, până la extincţia totală. Nu dispuneau de o tehnolgie la fel de avansată ca a lor, îşi spuse Aislin, care să le permită să supravieţuiască.
Când nimic nu mai fusese viu pe suprafaţa planetei, se închiseseră singuri în tunelele subterane, foraseră cavităţi tot mai mari, compartimentaseră şi securziaseră fiecare colţişor…În laboratoarele sterile, amestecuri de celule nutritive se reproduceau fără încetare, asigurând alimentaţia coloniei. Alge, materii organice la limita dintre regn viu şi amorf. Nimic nu se pierdea, totul era supus unei reciclări draconice. Si totuşi, sursa de hrană era, în ciuda limitărilor de scară inerente, practic inepuizabilă. Fiindcă ei reuşiseră să ajungă acolo unde nici una dintre lumile întâlnite nu putuse. Reproduseseră procesul originar. Creeaseră viaţa dintr-un material similar presupusei « supe organice » de la începuturi.. Era singurul lucru de care puteau fi mândri…şi singurul care le permisese să nu dispară.
Sorbi o gură de apă dintr-un pahar aşezat pe noptieră, lângă ea, şi îşi concentră atenţia asupra laptopului din poală.
Degetele i se mişcau iute pe tastatură, introducând datele în programul pe care Aiden reuşise să îl creeze în mai puţin de câteva ore.
Lumile ca acestea erau vulnerabile, atât de fragile…Fireşte, nu puteau să aducă cu ei mai nimic din tehnologia lor atât de evoluată , din cauza constrângerilor Trecerii. Dar aveau totul în cap…şi pentru un geniu ca Aiden, spargerea unor sisteme bancare slab încriptate luase doar câteva minute. Făcuseră astfel rost de bani, cu care plătiseră o cameră de hotel, cu conexiune la Internet…aşa se numea aici Reţeaua şi cele două calculatoare de ultimă oră…sau aşa credeau ei… dar mergea, gândi Aislin obosită.
Generase profilurile şi acum începuse căutarea. Dacă exista vreo potrivire cu profilul unei persoane ce se gasea în vreo bază de date…oriunde, ar fi trebuit să îl găsească. Numai că şansele erau, în continuare, de una la un miliard. Frumoasă probabilitate, nu avea ce zice.
Aiden plecase, să se plimbe, zisese şi fără el, instinctiv, se simţea singură. In lumile acestea, deşi atât de pline de culoare şi sunet, sentimentul spaţiului deschis o dezorienta. Trăsese draperiile şi încuiase uşa de două ori, încercând să recreeze iluzia siguranţei din buncărele în care trăise toată viaţa. Nu că s-ar fi temut de vreun pericol fizic…însă mental, ideea lipsei de bariere se dovedea pe cât de plăcută , pe atât de neliniştitoare.
Aiden…da, el se comporta ca un turist în vacanţă. Vizita locuri şi studia oameni. Avusese dintotdeauna o pasiune pentru ştiinţele exacte şi trecuse multă vreme de când ea descoperise ce făcea el în ascuns. Construia paralele între evoluţia propriei lor lumi, Alfa, cum i se spunea în limbajul curent şi cele pe care le întâlniseră în Treceri…Selectând factorii cheie, pe baza studiului istoriei locale şi încercând să detecteze punctele de fractură interdimensională. Era o muncă titanică, cu rezultate destul de vagi, fiindcă nu avea niciodată timpul suficient pentru a aduna informaţiile necesare, însă, după cum îi plăcea lui Aiden să spună, îţi deschidea perspective.
Işi amintea de o seară petrecută tot pe o astfel de lume, atinsă de fiorul distrugerii. Nu pe Alfa, fiindcă acolo supravegherea era permanentă şi făra vreun respect pentru intimitate. Acolo nu puteau exista revolte, răzvrătiri inutile…iar în cazul lor cu atât mai puţin.
In seara aceea..era o seară cu stele şi lună, îşi aminti Aislin, ca prin vis, şezuseră amândoi pe o culme de deal, aproape de o pădure…era toamnă cu parfum de frunze veştede şi iarbă arsă…o toamnă cum nu văzuse niciodată, poate doar în vechi înregistrări păzite draconic, fiindcă ar fi putut trezi nostalgii şi împinge la revolte.
Aiden se aşezase lângă ea, strângându-şi genunchii la piept, într-un gest instinctiv de apărare. Luna îşi revărsa din înalt lumina argintată şi Aislin, privindu-l printre gene, ştiuse la ce se gândea el.
Era închis în sine însuşi până la perfecţiunea unui cristal, însă dincolo de apele acestuia ea tot îi putea percepe zbaterea zadarnică. Trecutul care nu ierta…remuşcările care rodeau.