10

« Imposibil ».
Ar fi vrut să se ridice, să reia testul, de la capăt. Lângă ea, pe terminal, căutarea continua, nebună, oarbă…
Faliile interdimensionale erau subţiri. Principiile Trecerii fuseseră expuse teoretic cu cel puţin 350 de ani în urmă. Tehnologia însă nu fusese folosită…până când izbucnise Teroarea.
Duşmanul care venea de nicăieri.
Işi amintea una dintre sesiunile de pregătire prin care trecuse, în timpul antrenamentelor preliminare. Instructorul era un individ scund, între două vârste, cu privire severă.
« Principiul multi dimensionalităţii este … »
… « Tocmai faptul că nu putem fi şi aici şi în altă parte, îl întrerupsese Aiden. Pe el ideea părea să-l fascineze. Straturile temporale sunt prea subţiri pentru a suporta presiunea. Teoretic ar putea exista matrice identice în două dimensiuni diferite, dar tensiunea la care ar fi supuse le-ar provoca distrugerea. De asemenea, transferurile de energie şi materie nu pot să aibă loc decât între anumite limite. Zâmbise uşor. Dacă ne-am muta cu toţii într-o altă dimensiune ca să trăim fericiţi sub cer senin, faliile interdimensionale s-ar curba până la a determina anihilarea celor 2 lumi. Ca să nu mai vorbim de cantitatea ab-so-lut inimaginabilă de energie ce ar fi necesară. Datorită aceluiaşi principiu, o Trecere nu poate fi făcută pentru mai mult de 7 zile. E limita maximă atinsă până acum. Trecerea în sine se face cu ajutorul unui sistem ce copiază matricea celulară şi o stochează. Acest reziduu determină curbarea straturilor temporale, provocând exact tensiunea de care am vorbit. În absenţa acestei matrici, nu ne-am mai putea însă întoarce de unde am plecat. E un soi de fir al Ariadnei, dacă vreţi… »
Aislin era sigură că nimeni altcineva nu îi înţelesese metafora….
Instructorul îl cerceta cu gura căscată, uitând de atitudinea-i severă, iar Aiden surâdea nepăsător.
« Şi atunci Distrugătorii cum de pot să invadeze o dimensiune după cealaltă, fără a suferi aceste efecte ? » întrebase cineva şovăielnic.
« Banuim că tehnologia lor nu foloseşte matrice celulare…” ripostase instructorul fără prea multă convingere. Să trecem mai departe… »
« Imposibil. »
Structura genomială a ADN-ului din firele de păr aduse de Aiden se suprapusese în proporţie de 97.5% peste unul din modelele existente în baza de date.
Stiuse încă dinainte să privească ecranul micuţului dispozitiv de analiză.
Tulburarea lui Aiden era pentru ea ca o carte deschisă.
Layna.
Se ridică şi se duse lângă el. Stătea încremenit lânga ferestră, cu o mână încleştată pe draperiile trase.
— S-a potrivit, nu ? întrebă, şi glasul îi tremură, nefiresc de slab, lipsit de orice fărâmă de voinţă.
— Da, zise Aislin, impersonal. 97.5 la sută.
Aiden se cutremură. Făra să vrea, Aislin se trezi ridicând o mână şi punând-o pe umărul lui. Ii şopti numele. Şi deodată, se trezi că Aiden parcă se frânge…o trase după el…se prăbuşiră amândoi în genunchi pe podea, el cu capul înfundat în umărul ei, cu trupul zguduit de suspine.
— Când am văzut-o…murmură…nu-ţi poţi imagina cât de tare seamănă…cât de mult…E Layna în carne şi oase şi totuşi nu e ea…parcă mi se întunecase mintea…nu vedeam decât clipa aceea…ultima clipă…Oooohhhh…
Plângea acum de-a binelea, cu deznădejde, cu dinţii strânşi şi Aislin simţea lacrimile prelingându-i-se pe piele, fierbinţi…Îi mângâie părul, incapabilă să rostească vreun cuvânt. Erau în siguranţă, îşi spuse. Nici o cameră de supraveghere nu putea să îi înregistreze slăbiciunea.
Numai că durerea lui o răscolea pe ea însăşi, ca un cuţit înveninat răsucit în rană.
« Nu vei uita niciodată, nu ? »
Lipită de el îi percepea fiecare suspin, fiecare bătaie de inimă, într-un mod agonizant de dulce..
« Vei rămâne deci al ei pentru totdeauna… »
Gândul era o suferinţă amplificată la infinit. Dincolo de el, întrebările pragmatice se înghesuiau in spaţiul conştienţei ei, cerându-şi dreptul la atenţie. Le alungă pentru încă un moment, dornică să soarbă până la capăt agonia îmbrăţişării lui Aiden.