9

Alerga printr-un coridor îngust. Luminile se stinseseră şi tot ce auzea erau propriii paşi şi bătăile precipitate ale inimii. Deodată se opri. Înaintea sa, zgomotul unei prăbuşiri răsunase înfundat. Pământul începu să-i tremure sub picioare. Dându-se puţin înapoi căută sprijinul unui perete…numai că peretele nu mai era acolo. Zidurile se topeau, de parcă ar fi fost făcute din ceară şi se trezi dintr-o dată în mijlocul unei câmpii în ruine. Bucăţi de metal şi beton pretutindeni, răsucite, modelate în cele mai ciudate forme de forţa unei explozii uriaşe.
Stătea în mijlocul lor, simţind panica… urca prin ea o dată cu fiecare bătaie de inimă. Umbre se furişau printre bolovani… nu le vedea, dar le simţea, cu toate percepţiile senzoriale amplificate la maximum.
« Concentrează-te », îşi şopti, impunându-şi să treacă în modul de apărare.
Prezenţele erau atât de aproape încât o striveau. Păşi înapoi, instinctiv.
« Aislin Toth, Nemesis, Cod 451668. Activare 50%. »
Apoi in vreme ce simţea cunoscuta energie cum o inundă, ultima fărâmă de lumină se stinse în jurul ei…
— Trezeşte-te, Aislin !
Glasul lui Aiden. Intinse mână, bâjbâi şi se agăţă de umărul lui, cu teroarea înecatului. Incercă să-şi calmeze ritmul respiraţiei. Doar un vis. Işi încleştă degetele mai tare în umărul lui Aiden, ştiind că strânsoarea ei era în clipa aceea suficient de puternică cât să ucidă, dar că el nu va scoate nici măcar un sunet de durere.
— Ai găsit ceva ?
Ridică din umeri. Era încă prea tulburată ca să poată scoate un cuvânt, dar îi dădu drumul şi se întoarse spre ecranul terminalului aşezat pe noptiera de lângă pat.
Apăsă o tastă şi se holbă incredulă la rezultate.
— Două milioane şapte sute şaptezeci şi patru de intrări preliminare. Urează-mi noroc.
Abia atunci îşi dădu seama că şi el răsufla precipitat. Răsucindu-se brusc înapoi îl privi, conştientă, chiar şi în penumbra dinăuntru, de fiecare trăsătură a chipului lui, datorită vederii nocturne.
— Ce s-a întâmplat ?
— Am văzut o nălucă, gemu el…Ştii că te-am întrebat o dată dacă teoretic măcar..ar fi posibil ca noi…să existăm simultan în mai multe dimensiuni…
— Teoretic da, spuse Aislin. Era o speculaţie foarte populară la un moment dat. Dar nici o trecere nu a obţinut dovada asta… Intr-un univers paralel e posibil…însă dimensiunile acestea sunt separate de foiţe spaţio-temporale mult mai fragile…existenţa a doua matrici identice ar provoca perturbări serioase…Se opri brusc, studiindu-l confuz. Aiden, tu eşti expertul în teoria Trecerilor, nu eu.
— Da, zise Aiden, scuturând din cap. Ochii lui trădau o durere fără margini. Insă nu mai sunt sigur pe ceea ce ştiu atunci când…Aislin, poţi să faci o analiză genetică aici ?
— Aici ? Aislin înălţă din nou din umeri. Işi scosese uniforma neagră, prea bătătoare la ochi şi purta o bluză simplă şi o pereche de pantaloni albaştri, cumpărate dintr-un magazin din cale. Cu părul scurt încadrându-i chipul poate prea palid, părea aproape normală, gândi Aiden, deşi umărul încă îl mai durea din cauza strânsorii ei, ce ar fi zdrobit cu siguranţă oasele oricărui alt om. Visase urât, se gândi. Stia prea bine ce vedea Aislin în coşmarurile ei. Aceeaşi câmpie arsă, plină de ruine, aceleaşi umbre negre de care numai prin distrugere reuşeai să scapi îl bântuiau şi pe el. In asemenea clipe, le venea greu să se controleze…sau poate că mecanismele de protecţie inserate în minţile lor mai dădeau greş uneori. Si orice scăpare, oricât de mică din autocontrolul de fier pe care fuseseră siliţi să şi-l impună putea să provoace ea însăşi un dezastru…
— Da, pot, spunea Aislin. Dar va avea erori…5 până la 7%...
— Cred că e suficient, murmură Aiden. Intinse spre ea palma deschisă şi Aislin văzu două sau trei fire de păr castanii.