Friday, December 21, 2007

Reflectii organizationale

Am scris candva despre Homo Corporatus. Astazi aleg o alta "mutatie' nascuta din somnul ratiunii globalizate, si anume Oaia corporatista.
Pai da, oaia, nu numai pentru ca se asorteaza mai bine in peisajul politic romanesc ( atentie, cliseu) ci si pentru ca spiritul de turma exercita o fascinatie aparte asupra mea.
Un 'murphism' nu foarte celebru sustine ca omul, luat individual, mai e cum mai e, dar ca sa atingi culmile absurdului ai nevoie de o gloata. In grup, gandirea devine difuza si ca orice proces nestructurat, are rezultate confuze.
Am spus "spirit de turma"?
Ma scuzati, voiam sa discut despre "corporate culture". Da, stiu ca promoveaza comunicarea, rezolvarea conflictelor si munca de echipa. Da, tin minte de la cursul de management ca e indispensabila functionarii eficiente a oricarei organizatii. Si-apoi, ce ne-am face fara team buildinguri si excursii platite de firma? petrecerea de Craciun? Cadourile standardizate ( oare ce reducere se obtine pentru o comanda de 500 de treninguri cu sigla companiei?)
Oaia corporatista inoata in cultura de grup si se scufunda in ea derivand delicii intelectuale din statutul ei de rotita bine unsa intr-un mecanism perfect. Din fericire nu cunosc multe asemenea personaje. Majoritatea oamenilor retin o detasare sanatoasa fata de acest fenomen cultural. Din fericire. Va dati seama ce-ar insemna sa ne imbracam toti in trening si sa iesim la un jogging? Pentru promovarea imaginii organizatiei, bineinteles...!

(Imi iau cadoul de Craciun din partea companiei si il ascund in geanta.) Sa pastem sanatosi!

No comments: