Should I post this?

Daca in ultima vreme am tot umblat pe net dupa diverse, iata si o colectie de link-uri interesante pe care le-am strans...dupa interese si obiective, fireste, dar poate, cine stie, se vor dovedi folositoare si altcuiva decat mie :

http://www.tutor2u.net/default.asp

Sinteze de economie, sociologie, politica, religie,ITC.


http://stattrek.com/Lesson1/Intro.aspx

Pentru cei obsedati de "hypothesis testing", ca mine.


http://www.findarticles.com/

O resursa pentru articole gratis, din diverse reviste de profil -bune pentru referate si proiecte


http://french.about.com/gi/dynamic/offsite.htm?zi=1/XJ/Ya&sdn=french&cdn=education&tm=21&f=20&tt=14&bt=1&bts=0&zu=http%3A//www.umoncton.ca/gemeap/lexique.html

Dictionar francez de termeni economici


http://orthonet.sdv.fr/index.html

Sa scriem corect in franceza...


www.guttenberg.org

carti..pe gratis...


http://projectmanagement.ittoolbox.com/

Pentru cei ce vor sa invete Project Management


http://www.managementhelp.org/aboutfml/what-it-is.htm

Sinteze de management...daca aveti nevoie de informatie la obiect


http://www.e-articles.info/index.php#tutorials

Diverse articole pe o multime de teme...


http://www.askoxford.com/

Dictionarul Oxford, English to English


http://dictionary.cambridge.org/Default.asp?dict=F

Dictionarul Compact Cambridge (Franceza, dar exista si alte optiuni)


http://www.wordreference.com/fren/

...si un super Dictionar Francez-Englez ( plus expresii ce integreaza un anumit cuvant)



Cam atat deocamdata, dar nu imi puteti reprosa ca nu v-am facut viata putin mai usoara pe ziua de azi.

Numbness

I cannot spell
words of shadow
silence grows inside the circle
three times a circle , nine times a wall
rain drops cling to the window, wipe them away, like that, effortlessly
as you would crush a dream
it’s just another page of the book no one will read
one day…


morning shrinks
under the grey sky.

10

« Imposibil ».
Ar fi vrut să se ridice, să reia testul, de la capăt. Lângă ea, pe terminal, căutarea continua, nebună, oarbă…
Faliile interdimensionale erau subţiri. Principiile Trecerii fuseseră expuse teoretic cu cel puţin 350 de ani în urmă. Tehnologia însă nu fusese folosită…până când izbucnise Teroarea.
Duşmanul care venea de nicăieri.
Işi amintea una dintre sesiunile de pregătire prin care trecuse, în timpul antrenamentelor preliminare. Instructorul era un individ scund, între două vârste, cu privire severă.
« Principiul multi dimensionalităţii este … »
… « Tocmai faptul că nu putem fi şi aici şi în altă parte, îl întrerupsese Aiden. Pe el ideea părea să-l fascineze. Straturile temporale sunt prea subţiri pentru a suporta presiunea. Teoretic ar putea exista matrice identice în două dimensiuni diferite, dar tensiunea la care ar fi supuse le-ar provoca distrugerea. De asemenea, transferurile de energie şi materie nu pot să aibă loc decât între anumite limite. Zâmbise uşor. Dacă ne-am muta cu toţii într-o altă dimensiune ca să trăim fericiţi sub cer senin, faliile interdimensionale s-ar curba până la a determina anihilarea celor 2 lumi. Ca să nu mai vorbim de cantitatea ab-so-lut inimaginabilă de energie ce ar fi necesară. Datorită aceluiaşi principiu, o Trecere nu poate fi făcută pentru mai mult de 7 zile. E limita maximă atinsă până acum. Trecerea în sine se face cu ajutorul unui sistem ce copiază matricea celulară şi o stochează. Acest reziduu determină curbarea straturilor temporale, provocând exact tensiunea de care am vorbit. În absenţa acestei matrici, nu ne-am mai putea însă întoarce de unde am plecat. E un soi de fir al Ariadnei, dacă vreţi… »
Aislin era sigură că nimeni altcineva nu îi înţelesese metafora….
Instructorul îl cerceta cu gura căscată, uitând de atitudinea-i severă, iar Aiden surâdea nepăsător.
« Şi atunci Distrugătorii cum de pot să invadeze o dimensiune după cealaltă, fără a suferi aceste efecte ? » întrebase cineva şovăielnic.
« Banuim că tehnologia lor nu foloseşte matrice celulare…” ripostase instructorul fără prea multă convingere. Să trecem mai departe… »
« Imposibil. »
Structura genomială a ADN-ului din firele de păr aduse de Aiden se suprapusese în proporţie de 97.5% peste unul din modelele existente în baza de date.
Stiuse încă dinainte să privească ecranul micuţului dispozitiv de analiză.
Tulburarea lui Aiden era pentru ea ca o carte deschisă.
Layna.
Se ridică şi se duse lângă el. Stătea încremenit lânga ferestră, cu o mână încleştată pe draperiile trase.
— S-a potrivit, nu ? întrebă, şi glasul îi tremură, nefiresc de slab, lipsit de orice fărâmă de voinţă.
— Da, zise Aislin, impersonal. 97.5 la sută.
Aiden se cutremură. Făra să vrea, Aislin se trezi ridicând o mână şi punând-o pe umărul lui. Ii şopti numele. Şi deodată, se trezi că Aiden parcă se frânge…o trase după el…se prăbuşiră amândoi în genunchi pe podea, el cu capul înfundat în umărul ei, cu trupul zguduit de suspine.
— Când am văzut-o…murmură…nu-ţi poţi imagina cât de tare seamănă…cât de mult…E Layna în carne şi oase şi totuşi nu e ea…parcă mi se întunecase mintea…nu vedeam decât clipa aceea…ultima clipă…Oooohhhh…
Plângea acum de-a binelea, cu deznădejde, cu dinţii strânşi şi Aislin simţea lacrimile prelingându-i-se pe piele, fierbinţi…Îi mângâie părul, incapabilă să rostească vreun cuvânt. Erau în siguranţă, îşi spuse. Nici o cameră de supraveghere nu putea să îi înregistreze slăbiciunea.
Numai că durerea lui o răscolea pe ea însăşi, ca un cuţit înveninat răsucit în rană.
« Nu vei uita niciodată, nu ? »
Lipită de el îi percepea fiecare suspin, fiecare bătaie de inimă, într-un mod agonizant de dulce..
« Vei rămâne deci al ei pentru totdeauna… »
Gândul era o suferinţă amplificată la infinit. Dincolo de el, întrebările pragmatice se înghesuiau in spaţiul conştienţei ei, cerându-şi dreptul la atenţie. Le alungă pentru încă un moment, dornică să soarbă până la capăt agonia îmbrăţişării lui Aiden.

9

Alerga printr-un coridor îngust. Luminile se stinseseră şi tot ce auzea erau propriii paşi şi bătăile precipitate ale inimii. Deodată se opri. Înaintea sa, zgomotul unei prăbuşiri răsunase înfundat. Pământul începu să-i tremure sub picioare. Dându-se puţin înapoi căută sprijinul unui perete…numai că peretele nu mai era acolo. Zidurile se topeau, de parcă ar fi fost făcute din ceară şi se trezi dintr-o dată în mijlocul unei câmpii în ruine. Bucăţi de metal şi beton pretutindeni, răsucite, modelate în cele mai ciudate forme de forţa unei explozii uriaşe.
Stătea în mijlocul lor, simţind panica… urca prin ea o dată cu fiecare bătaie de inimă. Umbre se furişau printre bolovani… nu le vedea, dar le simţea, cu toate percepţiile senzoriale amplificate la maximum.
« Concentrează-te », îşi şopti, impunându-şi să treacă în modul de apărare.
Prezenţele erau atât de aproape încât o striveau. Păşi înapoi, instinctiv.
« Aislin Toth, Nemesis, Cod 451668. Activare 50%. »
Apoi in vreme ce simţea cunoscuta energie cum o inundă, ultima fărâmă de lumină se stinse în jurul ei…
— Trezeşte-te, Aislin !
Glasul lui Aiden. Intinse mână, bâjbâi şi se agăţă de umărul lui, cu teroarea înecatului. Incercă să-şi calmeze ritmul respiraţiei. Doar un vis. Işi încleştă degetele mai tare în umărul lui Aiden, ştiind că strânsoarea ei era în clipa aceea suficient de puternică cât să ucidă, dar că el nu va scoate nici măcar un sunet de durere.
— Ai găsit ceva ?
Ridică din umeri. Era încă prea tulburată ca să poată scoate un cuvânt, dar îi dădu drumul şi se întoarse spre ecranul terminalului aşezat pe noptiera de lângă pat.
Apăsă o tastă şi se holbă incredulă la rezultate.
— Două milioane şapte sute şaptezeci şi patru de intrări preliminare. Urează-mi noroc.
Abia atunci îşi dădu seama că şi el răsufla precipitat. Răsucindu-se brusc înapoi îl privi, conştientă, chiar şi în penumbra dinăuntru, de fiecare trăsătură a chipului lui, datorită vederii nocturne.
— Ce s-a întâmplat ?
— Am văzut o nălucă, gemu el…Ştii că te-am întrebat o dată dacă teoretic măcar..ar fi posibil ca noi…să existăm simultan în mai multe dimensiuni…
— Teoretic da, spuse Aislin. Era o speculaţie foarte populară la un moment dat. Dar nici o trecere nu a obţinut dovada asta… Intr-un univers paralel e posibil…însă dimensiunile acestea sunt separate de foiţe spaţio-temporale mult mai fragile…existenţa a doua matrici identice ar provoca perturbări serioase…Se opri brusc, studiindu-l confuz. Aiden, tu eşti expertul în teoria Trecerilor, nu eu.
— Da, zise Aiden, scuturând din cap. Ochii lui trădau o durere fără margini. Insă nu mai sunt sigur pe ceea ce ştiu atunci când…Aislin, poţi să faci o analiză genetică aici ?
— Aici ? Aislin înălţă din nou din umeri. Işi scosese uniforma neagră, prea bătătoare la ochi şi purta o bluză simplă şi o pereche de pantaloni albaştri, cumpărate dintr-un magazin din cale. Cu părul scurt încadrându-i chipul poate prea palid, părea aproape normală, gândi Aiden, deşi umărul încă îl mai durea din cauza strânsorii ei, ce ar fi zdrobit cu siguranţă oasele oricărui alt om. Visase urât, se gândi. Stia prea bine ce vedea Aislin în coşmarurile ei. Aceeaşi câmpie arsă, plină de ruine, aceleaşi umbre negre de care numai prin distrugere reuşeai să scapi îl bântuiau şi pe el. In asemenea clipe, le venea greu să se controleze…sau poate că mecanismele de protecţie inserate în minţile lor mai dădeau greş uneori. Si orice scăpare, oricât de mică din autocontrolul de fier pe care fuseseră siliţi să şi-l impună putea să provoace ea însăşi un dezastru…
— Da, pot, spunea Aislin. Dar va avea erori…5 până la 7%...
— Cred că e suficient, murmură Aiden. Intinse spre ea palma deschisă şi Aislin văzu două sau trei fire de păr castanii.

8

Femeia se plimba pe malul apei ca şi cum nimic din ceea ce era în jurul ei nu ar fi avut vreo importanţă. Colţul în care se găseau era format de un cot al râului, ce ascundea oraşul. O vegetaţie luxuriantă înăbuşea zgomotele autostrăzii din apropiere şi crea un sentiment de izolare şi pace.
Nu că el ar fi căutat izolarea. Era singurul element constant al existenţei sale, gândi Aiden, cu zilele fără noapte şi nopţile fără dimineaţă din Centura Exterioară. Uneori nu se întâmpla nimic vreme de zile întregi şi atunci singurele fiinţe cu care aveai ocazia să schimbi o vorbă sau două erau cei aidoma ţie…Aislin cel mai adesea, când împărţeau lungile ore de veghe.
Unitatea Nemesis avea în sarcină supravegherea punctelor sensibile din Centura exterioară. Sistemul de organizare al lumii lor subterane fusese creat cu minuţiozitate, până la cel mai mic detaliu. Bariera Exterioară fortifica totul. Era prima linie de apărare în faţa pericolelor din afară şi cel mai aproape de nivelul solului. Apoi venea regiunea de trecere, unde erau localizate majoritatea laboratoarelor. Se progresa atât pe verticală cât şi pe orizontală, până în centrul coloniei, « cartierul rezidenţial » cum i se spunea cu ironie amară.
Totul măsurat, programat, fixat în aceeaşi lumină artificială şi impersonală, care te obosea, te aducea la exasperare, la limita cea mai de sus a montoniei suportabile.
Meditând la asta Aiden se trezi că desenează cercuri în nisip. Se îndreptă şi privi în jos, către malul râului. Femeia se aşezase pe marginea apei şi părea absorbită într-o carte.
« Nu vă amestecaţi » era consemnul. Dar el ştia prea bine că dăduse naibii regulile de o grămadă de timp. Aşa că nu mai conta. Coborî panta puţin abruptă şi dintr-o dată se trezi aproape de ea.
Ea ridică ochii din carte şi îl privi, fără surprindere. Era tânără, mult mai tânără decât se aşteptase el, poate 18 ori 19 ani ; trăsăturile feţei nu purtau încă pecetea maturităţii.
…şi cât semăna cu ea…
În piept inima îi sări o bătaie sau două. O agonică senzaţie de sufocare, în vreme ce se întorcea acolo… Imaginea era aproape fotografică în claritatea ei.
Layna.
« Nu aici, nu acum… »
« Ai uitat, Aiden ? » întrebă umbra.
« Niciodată… Insă am făcut ceea ce trebuia să fac … » se răzvrăti el.
« Sângele de pe mâini nu ţi s-a şters încă… »
« NU ERA ALTA CALE…urlă Aiden către imaginea din mintea sa. Si tu o ştii la fel de bine ca mine !!! »
— Ţi-e rău ? întrebă tânăra femeie. Sărise în picioare, aruncând cartea. Braţele ei se întinseră spre el, aproape instinctiv. Aiden se împletici, neputând să-şi alunge de pe retină imaginea ce-l obseda. Inainte să-şi dea seama ce se întâmplă, se trezi aşezat pe iarbă, braţele ei înconjurându-i încă strâns umerii.
Trase adânc aer în piept, încercând să se dezmeticească.
— Eşti foarte palid…sigur nu te simţi rău ? repetă ea, pe acelaşi ton îngrijorat.
— Nu, protestă Aiden. Mă simt bine. O ameţeală, a trecut…Găsi cumva curajul să-i înfrunte chipul. Semeni cu cineva...apropiat mie…care…cuvintele nu se lăsau rostite…cineva care a murit acum ceva timp…Am avut senzaţia că…
— Vezi o stafie…îi completă ea fraza. Inţeleg. Îşi dădu capul pe spate şi râse, un râs cristalin, lipsit parcă de orice preocupare. După cum vezi, sunt din carne şi oase… Îi dădu drumul şi Aiden simţi că se prăbuşeşte. Nu îşi dăduse seama cât de puternice erau braţele ei.
— Eu sunt Raissa. Tu ?

7

Inţelesese din prima clipă că Layna nu putea să supravieţuiască aşa. Trupul îi fusese mutilat groaznic de ghearele nemiloase. Era doar o masă de carne însângerată pe care, în mod ciudat, doar chipul rămăsese intact, în toată frumuseţea sa ireală. Probabil că suferea cumplit, însă adevărata agonie se citise atunci pe chipul lui Aiden, o sfâşiere la fel de sălbatică precum cea din carnea Laynei.
« Nu m-am putut concentra suficient, şoptise ea, printre gemete şi spasme incontrolabile… nu am putut să declanşez… » Ştiau amândoi la ce se referea…nu avusese nici o şansă deci în faţa creaturilor însetate de sânge.
Dar Layna mai şoptea şi alte cuvinte aproape incoerente, despre spaimă , vinovăţie şi eşec…ca şi cum faptul că nu reuşise mai avea vreo importanţă, atâta vreme cât îl plătea cu însăşi viaţa ei.
Erau singuri în pustietatea aceea..poate mai fuseseră şi alţi supravieţuitori ai luptei, din cei zece care ajunseseră acolo, însă în clipa aceea nimic nu mai conta, în afară de trupul frânt al Laynei. Stiind în sufletul ei că e inutil, Aislin înfruntase totuşi îndoiala…poate că dacă ajungeau la timp înăuntru putea fi salvată…
Insă Layna se împotrivise. Soaptele ei abia se înţelegeau, însă Aiden care stătea mai aproape le înţelesese prea bine, fiindcă pălise cumplit…încercase să caute mâna Laynei şi să i-o strângă, să îi aline durerea şi spaima, dar se trezise că intre degete îi rămân fâşii de piele însângerată şi abia îşi stăpânise un strigăt de oroare. Apoi vântul răscolise dintr-o dată cenuşile în jurul lor, prevestind furtuna.
“Trebuie să plecaţi”…gemuse Layna. “Te rog, Aiden, te rog…fă-o..te rog..te roooog…nu mai pot…te roooog… »
Ochii lui Aislin se umpluseră de lacrimi. Aiden aproape că strigase de durere…oare ce-i şoptise Layna la ureche se întrebase Aislin în lunga secundă încremenită ce urmase. Apoi Aiden scosese arma de la brâu şi o activase. Trăsese în trupul sfârtecat al Laynei. O dată, de două, de trei ori…cu precizie milimetrică, acolo unde ar fi trebuit să se afle încă organele ei vitale, curmând firicelul de viaţă ce încă mai tresărea în ea.
Aislin nu-şi putuse opri un ţipăt.
« Vino, urlase Aiden la ea, încercând să acopere furtuna. Fugiseră amândoi prin câmpurile răscolite de fulgere şi de vântul necruţător…căzând, ridicându-se, rostogolindu-se, căzând iarăşi…Mai putea parcă simţi şi acum în gură gustul de cremene al nisipului, arsura stropilor de ploaie radioactivi pe braţele goale, acolo unde nu o proteja armura de luptă.
In cele din urmă văzuseră adăpostul.. Era doar un soi de adâncitură în sol, o cavernă îngustă, însă o dată chepengul de la intrare tras şi zăvorât, se găseau în siguranţă. O uşa metalică, probabil înţesată de senzori le bara trecerea. Trebuiau doar să transmită codul hotărât, gândi Aislin şi aveau să le deschidă poarta. Inapoi în liniştea Centurii Exterioare, înapoi în lume…Trecuseră testul şi acum aveau toate nivelele de acces pe care şi le putea imagina.
Aiden. Gândul îşi aducea prea bine aminte, duruse. El se prăbuşise lângă un perete şi îşi ascunsese faţa în palme. Părea inert, insensibil la tot ce se întâmpla în jur, la fel de lipsit de viaţă ca şi o bucată de stâncă. Ingenunchind lângă el îl chemase pe nume…încercase să-i strângă mâna într-a ei…mâna udă încă de sângele Laynei.
« Aiden… »